Țările G7 reunite în Italia au decis să elimine treptat până în 2035 centralele pe cărbune fără dispozitive de captare a carbonului, o etapă importantă către încetarea utilizării combustibililor fosili, potrivit France 24.
Miniștrii Energiei din țările bogate din Grupul celor Șapte (G7) au ajuns la un acord pentru a-și închide centralele pe cărbune din țările lor până în 2035 cel târziu, într-un pas semnificativ către tranziția de la combustibilii fosili către alte forme de energie, transmite Reuters.
S-a calculat și cât i-ar costa estimativ pe cei de la OMV Petrom și Romgaz achiziția de certificate de emisii de gaze cu efect de seră pentru cantitățile de CO2 emise de Neptun Deep dacă legislația i-ar obliga la această achiziție.
Guvernul a elaborat un proiect de ordonanță de urgență de eliminare a cărbunelui din sistemul energetic național, la care s-a angajat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care prevede interzicerea construirii de noi centrale alimentate cu acest combustibil fosil, încetarea producției de energie electrică pe bază de lignit și huilă, precum și retragerea din exploatare și închiderea definitivă și ireversibilă, până la data de 31 decembrie 2030, a unei capacități energetice totale instalate pe bază de lignit și huilă de 4.920 MW.
Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, controlat de stat prin Ministerul Energiei, va primi subvenții de stat de 848,6 milioane euro pentru achiziția de certificate CO2 până în 2025 inclusiv, din care 535 milioane euro anul acesta, o majorare de capital de 180 milioane euro din partea acționarului majoritar, garanții de stat pentru contractarea de credite noi de 195,8 milioane euro și iertare de datorii vechi față de stat de peste 251 milioane euro, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate azi de Guvern.
Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, controlat de stat prin Ministerul Energiei, va primi subvenții de stat de 848,6 milioane euro pentru achiziția de certificate CO2 până în 2025, din care 535 milioane euro anul acesta, o majorare de capital de 180 milioane euro din partea acționarului majoritar, garanții de stat pentru contractarea de credite noi de 195,8 milioane euro și iertare de datorii vechi față de stat de peste 251 milioane euro, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență.
Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, controlat de stat prin Ministerul Energiei, închide două grupuri de producție de electricitate până la finalul acestui an și disponibilizează un număr de peste 700 de salariați, din care 480 vor beneficia de venit lunar de completare, potrivit unui document guvernamental.
Unul dintre cei mai puternici politicieni republicani din statul american Ohio, președintele Camerei statale a Reprezentanților Larry Householder, a fost arestat de către FBI și pus sub acuzare pentru că ar fi fost "creierul" unui grup infracțional care ar fi primit șpăgi în sumă totală de peste 60 milioane dolari pentru a susține și a asigura adoptarea unei legi prin care consumatorilor casnici de energie din Ohio li s-a impus să plătească pe facturile lor lunare subvenții destinate salvării de la faliment a două centrale nucleare și a mai multor centrale pe cărbune deținute de un gigant local al utilităților listat la bursă.
Noua politică de creditare în energie a BEI ar fi fost adoptată în pofida opoziției exprimate de Germania, liderul informal al UE, printre cei mai importanți acționari ai BEI, cu 16% din capital, totodată cel mai mare consumator de gaze din Europa. Împotriva stopării finanțării proiectelor legate de combustibilii energetici fosili s-ar fi exprimat și Italia, Spania și statele membre UE din estul Europei, în frunte cu Polonia, încă profund dependente și de cărbune, nu doar de gaze.
Până în 2038, Germania va renunța la toate centralele pe cărbuni, într-un efort care are ca scop folosirea pe o scară cât mai larg posibilă a energiei regenerabile.
Deși capacitatea totală instalată în centralele de producție de energie electrică din România era de peste 24.700 MW anul trecut, iar cea netă de producere – de 18.800 MW, puterea disponibilă netă asigurată era de doar 10.850 MW, din cauza volumului mare de putere indisponibilă compus în principal din unități de producție active "pe hârtie", dar aflate în conservare, și din parcuri eoliene și fotovoltaice cu producție intermitentă, care funcționează la putere maximă doar un număr mic de ore.